Despre SW21 – Sunwaves Fest

Organizarea asta…

Anul acesta am decis sa merg la Sunwaves. Plaja, muzica foarte buna, artistii mei preferati si lume buna, ce vrei mai mult?!

Festivalul s-a tinut pe malul marii, in Mamaia Nord, pe plaja Crazy Beach, planuit a fi tinut intre 27 aprilie-1 mai, care ulterior s-a prelungit.

Ca sa te simti bine trebuie sa iti planuiesti din timp tot, de la cazare, la bani, la outfit-uri, la mijloc de transport (avand in vedere ca plecam din Cluj).

Cu cazarea am stat cam prost. Ne-am gasit noi ceva cazare, dar destul de departe, in Techirghiol, la ani lumina distanta. Noroc cu Nea` Petrica, unchiul doamnei Iulia, unde ne-am cazat, care a fost dispus sa faca 30 de km pana la Mamaia, in fiecare zi. MULTUMIM Villa Cristian pentru tot!!!

Majoritatea cazarilor ok, ca si pret/distanta de festival, au fost deja luate de luni bune. Din februarie deja erau facute rezervari, luand in calcul ca weekend-ul era sfarsit de luna, iar luni era 1 mai, iar toata lumea era pe litoralul romanesc, unii cu micii, altii cu techno.

Alta era problema, cum ajungem la Mamaia? Am gasit pe Blablacar.ro un cuplu care mergea la festival si in 8 ore, de la Cluj, am fost in Mamaia.

Noi ne-am luat cazare de joi pana luni.  Joi seara cand am ajuns am luat somn, nu stim ce s-a intamplat pe la festival, am cam pierdut prima zi.

Vineri cand am ajuns la festival, in jurul orei 15, era multa lume la intrare, unii ieseau, altii treceau pe langa festival, spre alte locatii, Fratelii si altele. Fiecare cu durerea lui.

Festivalul te astepta frumos, cu 4 corturi, ti le prezint cum le-am vazut eu. Era cortul principal, Stage 1, unde i-am intalnit pe Seth Troxler ♥, The Martinez Brothers, Marco Carola, Jesse Calosso, Loco Dice etc.  Acolo am stat cel mai mult vineri pentru Seth Troxler b2b cu Martinez. Demential, atat pot sa zic.

Stage 2 S-a prezentat cu urmatorii artisti: Ricardo Villalobos, Atipic, Dubtil, RPR, Raresh, Petre Inspirescu, Rhadoo. La stage 2 am stat cel mai mult sambata.  Villalobos a fost printre preferatii care voiam sa ii vad.

Stage 3 Apollonia, Nastia, Subb-an, Mahony, Randall M, Hector, TiNi b2b Bill Patrick au fost cei care au intretinut atmosfera in cortul nr. 3. TiNi a cam lasat de dorit, avand in vedere ca mereu face atmosfera in Midi(Cluj Napoca).

Stage 4 A venit cu ce au romanii mai bun in muzica. I-am ascultat pe Nu Zau, Sepp, Petre Inspirescu, Herodot b2b Suciu, Ion Ludwig, Arapu, Praslea, Dan Andrei, Barac, Mihigh, Cap, Gescu, Piticu.

Cauta hashtag pe instagram #romaniansareplaying pentru mai multe filmulete bune, gasesti o mica enciclopedie acolo.

Sincer, majoritatea strainilor cu care am vorbit pe tot parcusul festivalului spuneau ca ei au venit pentru muzica noastra, ca le place vibe-ul nostru romanesc, ca asculta si acasa cu placere si acolo au stat cel mai mult, la stage 4, cu ai nostri. De fapt, acolo a fost multa lume in permanenta, desi era destul de frig, sticle pe jos, oameni care se calcau in picioare. Ba chiar o fatuca s-a urcat pe platane de fericire, iar apoi s-a oprit muzica. Toata lumea striga “GEEEET OFFFF!”

Poate ca nu strica sa cauti pe instagram contul Sleepingpeopleofmamaia, sa vezi cum altii chiar nu si-au batut capul cu cazarea.

18280848_1885164775105068_962424846_n18302067_1885164768438402_469439960_n18280923_1885164751771737_459836424_n18254232_1885164738438405_801611199_n18280028_1885164731771739_788906498_n

Ca si concluzie, m-am simtit foarte bine in ciuda vremii reci, in ciuda imbulzelii si oamenilor care habar n-au ce se intampla si ce mai e si aia muzica techno. Mai cativa pui de cocalari, pitipoance pe toace si alte soiuri, care te calcau in picioare si se mai si intorceau spre tine, se uitau in ochii tai si plecau.

Strainii au fost foarte simtiti, culmea e ca iti cereau ei scuze daca ii calcai, fiecare si-a vazut de treaba lui. La nivel de vestimentatie tot ei au fost cei care au punctat foarte creativ. Hoodies uber cool si papucii sport, camasi si brand-uri cu gust, au fost foarte diversificati si a fost un mic fashion week tot festivalul. Mi-a placut mult.

Romancele s-au inspirat de la bloggerite, nu era greu sa le identifici, lipsa de creativitate plutea in aer odata cu frigul. Bloggeritele nu au prea venit, din pacate pentru fane, iar cele care au venit au fost cam plictisitoare, putin spre delasatoare.

IMG_2722.JPG

Thank you SW21 for all!

Ocemai

Privim prin lentile, senine la apus, senile la rasarit,

Plutim in deriva pe unde sonore,

pe undele marii,

pe unde?

La mare distanta de mine sunt eu,

ma gandesc sa ma regasesc, sa imi fac un favor, benevol.

Poate ar trebui sa ma pierd doar cu firea, sa nu ma mai pierd pe plaja,

Nu mai caut, ca nu-mi mai gasesc urmele, umbrele,

umbrelele stau singure, tristele de ele.

Da’ te vad cum ma privesti,

Privesti in valuri

Se uda malul,

Cand faci goluri adanci le umple valul.

IMG_9957.jpg

Nici nu existi.

Din poşetă în borsetă

                   Imi place să cred că putem să spunem câte ceva despre noi fără cuvinte, că putem să ne arătăm personalitatea prin ce purtăm şi cum purtăm.

DSC_0114.JPG

                 De multe ori mi se întâmplă să realizez în ultima secundă că outfit-ul ar fi complet cu un accesoriu pe care nu îl am, dar pentru mine asta nu e o problemă pentru că îmi place să improvizez cu riscul asumat că nu tot timpul iese  exact cum mi-am imaginat.

Chiar aveam nevoie de o borsetă şi chiar atunci, în ultima secundă. Imi imaginam ce borsetă mi-ar merge, mi-o imaginam mică şi albă, de efect şi care să nu mă deranjeze în timp ce dansez. Imi amintisem brusc că am o geantă mică, dar elegantă, cu un lanţ auriu, dar chiar şi aşa, acel lanţ era mult prea elegant. Aşa că cel mai bine ar fi fost să-i îndepărtez lanţul şi să pun un cordon negru în schimb, i-am adăugat un patch drăguţ şi gata.

cats.jpg

Toată treaba asta a durat 3 minute, e ca şi reţeta aia cu ce ai prin frigider.

Gânduri în miez de zi.

Citesc rar și des. Când citesc des, citesc cu o ardoare nesătulă cum dai să răsufli după ce stai mult timp scunfundat în apă. Când citesc rar, mă gândesc doar că ar fi atâtea de citit, atâtea posibilități şi informații pe care aș vrea să le acumulez, să rețin totul și parcă, din toată lectura care îmi stă la dispoziție, de peste tot şi de nicăieri, nu citesc absolut nimic. Aseară m-a prins ora două citind o carte fantastică despre o oaie fantastică de Haruki Murakami. E ciudat cât de des mă regăsesc printre rândurile lui, e ca şi cum l-aș fi asistat în toate scrierile lui, de parcă le-am fi trăit împreuna. Mă cuprinde teama când, parcă, văd un alt “eu” într-un alt colț de lume, iar totul a început când am primit o carte, scrisă de el, din partea unei prietene. Parcă mi-aș fii găsit jumătatea. Dacă e ceva care mă frustrează mai tare decât faptul că încă nu am fost răpită de extraterești, e treaba asta cu “a fi” sau ” a nu fi” si tot nu pricep când și unde câți de “i”. Revenind, în jumătatea de an mi-am achiziționat 5 cărți care îi aparțin lui Murakami și pe toate le citesc cu maxima atenție și dedicație. M-am mutat recent, din nou, în Cluj, iar în camera în care dormitez stă așezat un “tablou”, “o noapte înstelată” de van Gogh, reprodus prin simplul fapt că a fost tras la xerox. Stă acolo atât de trist încadrat. Mi se pare a fi ceva monstruos, ceva atât de defect și totuși mă regăsesc în simpla sa existența. Simt că sunt o copie a unei copii, că încerc sa întruchipez o mare opera de artă, dar diferența dintre noi e că eu am capacitatea de a lua forma dorită, dar el, însă, nu va deveni niciodată ceva original. Patul meu e îngust și stă lipit de caloriferul care acum e rece. Am niște perdele plasticoase, diafane care mă încântă într-un mod neobișnuit. Simt că au viață și chiar așa neatinse de călcător, șifonate, sunt frumoase în felul lor. Cred că asta îmi place la ele. Movul prună îmbinat cu griul unui cer înnorat acoperă foarte bine geamul, iar lumina capătă o nuanță unică greu explicabilă. Ziua asta pentru mine nu are valențe. E o zi în care nu simt nimic, e o zi bună, parcă timpul nu e valid, stă cumva lipit într-un vid. Cerul e și el gri, dar astăzi nu ma deranjează, se asortează perfect cu lenjeria de pat, pernele cumparate recent de la Leroy Merlin şi păturica mea pufoasă, tot gri. Ce zi.

 DSC_0013.JPG

Adevăr sau provocare ?

Nopțile privesc golurile, golurile pereților scufundați în întuneric. Le privesc ore în şir schizofrenic, confuză, contopită de gânduri interminabile și stări șubrede, precum bărcile uitate la mal. După fiecare idee genială mă cuprinde tristețea și neputința. Gândesc în citate, citate pe care doar propria-mi minte le poate percepe, doar în imaginația mea sunt lizibile, anticalofilice, dure și reci, mă cert poetic. Și apoi mă transform într-o ființă diafană, mă întrepătrund cu noaptea, sunt și nu sunt acolo, polimorfez strategic, absurd mă pierd ore în șir în noapte, căci pentru mine noaptea n-are timp, nu se scurge prin minute, ci se dizolva în gânduri. Într-un amalgam difuz de stări, de simțuri și călătorii în spațiu cu ființe străvezi nepământene, ceva empiric, ceva lejer, mă îngrop în plapume și pături, iar cu un zâmbet sinestezic colorat adorm cu mintea acalmie în plin apus de Lună.

Pace sau Război ?

Două trupuri stau lipite, uitate de lume undeva în Univers. S-au asteptat și încă se așteaptă.

E intuneric, potrivit de intuneric.

Te privesc in ochi, iar fără nicio reținere îmi pun mâna pe piciorul tău în timp ce te fixez cu privirea. Ma apropii de tine încet, că tu ești prada mea.

Te atac din două părți, vreau să te simți intimidat , să iți fie frică, să iți vină să fugi căci nu știi ce te asteptă. Buzele mi le duc foarte aproape de ale tale și încă sunt concentrată pe privirea ta. Simt cum respirăm același aer, tu pe al meu și eu pe al tău.

Simultan, îmi duc mâna, treptat, în sus pe piciorul tău, pipăi textura materialului și simt cum mi se înmoaie ființa, picioarele și delirez pentru că asta e singurul moment în care mă pot concentra pe un singur gând și singurul meu gând acum ești tu.

Îți simt buzele de parcă am fi doi magneți și nu am mai știi cum să ne desprindem, iar atingerile trec prin paradoxuri, odată sunt bruște și animalice, iar apoi sunt divine și heruvimice.

Ăsta nu e Razboiul Rece, noi nu vrem să împărțim nimic, noi nu vrem să cucerim, noi ne luptăm doar ca să putem face pace, ăsta e Razboiul Cald, ești atât de fierbinte și eu atât de rece.

Și totuși, în războiul ăsta dinții stau infipți în buze, degetele tale în părul meu, unghiile mele în pielea ta. Și ne doare, dar ne place, iar trupurile ni se lovesc haotic. Și vrei să ducem războiul ăsta până la sfârșitul lumii, să nu se mai termine niciodată, să nu câștige niciunul, să luptăm, să curgă sângele, din buze, iar zgârieturile să se cicatrizeze și să te mai rănesc voit odată și încă o dată şi ţie tot să-ţi placă.

El

Octombrie stă rece afară și oricât l-am rugat să vină în camera mea să își încălzească mâinile de caloriferul meu, el tot afară mă așteaptă. Așa m-a căutat și săptămâna trecută, ca și un iubit gelos gata să mă ia la rost. Apoi m-a cuprins cu brațele într-o strânsoare puternică, iar până spre seară m-a strâbătut tot frigul, iar durerea de cap s-a instalat ca un student de anul 1 cu chirie. Mai îmi zâmbește la apus, iar eu mă afund în pijamalele călduroase. Nu îl mai vreau. Îl vreau pe August

o, ce an

Mă înghite un ocean adânc, cred că e Pacificul. Simt o presiune care îmi distruge încet fiecare celulă, fiecare pic de luciditate. Deşi simt că sunt ceva cifra din teorema nimicului, egală cu nul şi cu infinit x 0, corpul meu pare că are ceva greutate şi gura oceanului mă absoarbe în negrul neant al durerii şi nimicului finit de haos. Mă împletesc cu întunericul carnivor, cu tăioasa atingere rece a apei care mă înconjoară nelimitat. Stau foarte prost orientativ în acest moment. Clipele în care mâinile oceanului s-au făcut brăţări în jurul gleznelor mele înghețate mi-au dat o stare haotică, nu e ca şi cum în micul meu Univers nu domnea deja haosul. Nu simt nimic, cred. Am luat o supradoză de melatonina, iar glanda pineală mă hrănește cu substante psihoactive. Halucinez de la DMT şi oricât de tare mă trage dopamina spre suprafaţă mă simt ca într-un vid, plutesc, raman pe loc. deci nu mă simt. Ar trebui să văd monştri cu gheare şi alte vietăţi care doresc să îmi guste carnea, să halucinez, dar nu primesc confortul de a vedea viaţă. În jurul meu tărâmul ăsta pare mort şi nu cred că mă poate devora ceva mai tare decât frică. Tăcerea asta care nu se mai termină şi vârful degetelor mele care se înnegresc, uşor, mă întrepătrund cu oceanul. Mă pierd aici şi aici rămân captivă pe veci. Nu mor, doar iau altă formă, mă fac ocean. Picături. De aici au plecat şi s-au întors acasă. Uite cum s-a închis un ciclu, iar apoi se deschide altul. Nu am ajuns niciodată într-un stagiu letargic, sunt una cu natura. Mă taie forţa năucitoare a sufletului care se desprinde de trup, se separă de minte, tăcută şi usturătoare. Seamănă cu ceva, seamănă cu moartea. Aş vrea să mai respir o dată ca şi om, dar sunt rece.

Diy jacket

Tricoul ăsta avea un print prea fain ca să fie purtat de un bărbat, aşa că merita să fie aplicat pe ceva, să fie trippy. Love it !

DSC_0048

Ideea este împrumutată de pe Instagram, logic. Mama inspiraţie s-a mutat pe Instagram. Improvizând am ajuns la acest rezultat. Încă nu m-am obosit să o încadrez într-o ţinută, recunosc.

jkfdkbk;'4.jpg

Şi aici e şi poza din care m-am inspirat. @blvckd0pe    Mă inspiră fiinţa asta de fiecare dată. Dacă aş fi bărbat, ar fi genul meu de femeie :)).

13939323_1747373878884159_8803330250994118327_n

13906624_1747356382219242_4835988684376843223_n